Buna , sunt Heaven. Vin dintr-o familie putin dezorganizata, putin neunita… putin egoista. Dar imi place sa cred ca nu sunt ca nici unul din membrii ei. Poate nu e adevarat, poate eu sunt oaia negra a familiei, adica poate eu sunt cel mai prost exemplu de dat. Dar asta este, imi accept soarta, la gandul ca, o pot schimba in orice moment, pentru ca poate nu ne dam seama, insa avem aceasta putere. Pot de exemplu acum sa ies pe
Revenind , am inceput sa scriu pentru ca simteam nevoia de a face ceva constructiv…ceva care poate nu numai pe mine ma ajuta , ci poate ajuta si pe altcineva .
Scriind .. gandindu-ma … ajung sa am un raspuns fara intrebare … de fapt mai multe raspunsuri cumulate intr-o pagina sau mai putin. Si imi tot vin raspunsuri, in continuare, fara a se opri. Dar intrebarea ramane necunoscuta … pana intr-un moment, cand o gasesc. Altfel spus cred ca ea a venit singura la mine …. De ce traim ?
Nu sunt prima si cu siguranta nici ultima persoana care pune aceasta intrebare, de baza pentru unii, fara insemn pentru altii. Fireste, sunt constienta ca acesta nu este raspunsul complet, sau ca unii l-ar considera fara valoare. Dar este raspunsul meu, raspunsul al anilor acestia prin care am trecut, ani in care raul s-a impletit cu binele intr-o manta ce astazi o port pe umeri … care e grea, mai ales dupa cele recent intamplate, dar care e ca o calauza protectoare , prin sfaturile, pe care mi le-a dat , o data cu greselile facute … poate din aceasta cauza o si urasc atat de mult, pentru ca nu mi-a spus inainte ca avea sa se intample ceva rau, ci dupa cand totul era deja in zadar.
Si deci … pentru ce traim ? raspunsul meu , poate se va gasiti si voi gandurile voastre …
Traim, traiesc pentru mine , in primul rand , pentru ce am de facut in aceasta viata.
Traiesc pentru acele vise ce le am si ce nu ma lasa sa pun punct.
Traiesc pentru persoanele la care tin, pentru persoanele care au nevoie de mine … chiar daca nu stiu inca , sau chiar daca nu-mi sunt prea simpatice. Pentru prietenii mei, care acum sincer mi-ar placea sa-I insir , dar care nu ar face o lista prea lunga – si aici ma refer la prieteni adevarati, caci “amici” gasesti la tot pasul – si pentru oamenii pe care ii respect; un respect fragil , ca o panza de paianjen, ce se poate rupe intr-o secunda.
Traiesc, si aici marturisesc ca-mi va fi greu sa scriu fara a varsa cateva lacrimi, pentru acele clipe pe care le regret, si pentu acele lucruri pe care le puteam impiedica se sa intample. Pentru acele cuvinte, spuse prea tarziu sau prea devreme si pentru cele ramase in intuneric… pentru acele lucruri ce nu le-am spus nimanui niciodata … sau poate unei singure persoane, dar care nu merita sa le auda, desi eu credeam ca numai ea poate sa ma sprijine , si poate sa imi fie alaturi pentru un lung timp de acum inainte .
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu